Interviu cu Alexander Nanau

„România este cea mai rapidă societate în schimbare din Europa“

În 15 martie se vor anunța finaliștii pentru premiile Oscar din acest an. Regizorul german Alexander Nanau a intrat în faza de preselecție cu filmul său „Colectiv” care a primit două nominalizări pentru cel mai bun film internațional și cel mai bun film documentar. Filmul spune povestea primului an după incendiul devastator din Clubul Colectiv din București din 2015, în care au murit 64 de persoane. Povestea urmărește autoritățile, viața victimelor, a denunțătorilor și a jurnaliștilor, descoperind treptat structurile bolnave și corupte ale sistemului sanitar din România. Societatea românească a suferit o transformare fundamentală în urma acestui scandal. Alexander Nanau, născut în București, a emigrat în Germania în 1990.

La scurt timp după evenimentele din 2015, ați fost la fața locului și ați însoțit jurnaliștii pe parcursul evenimentelor. Cum au decurs filmările și cum ați trăit evenimentele post incendiu?

Au fost practic cele mai ample demonstrații de la revoluția din 1989. O nouă generație a ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva unei clase politice corupte și, mai presus de toate, împotriva unei societăți care aparținea generației părinților lor. De la început am vrut să înțeleg cum se manifestă relația dintre puterea coruptă și cetățeni. În același timp, știam că vreau să fac un documentar de observație. Pentru a face acest lucru, a trebuit să găsesc actorii potriviți, care sunt ușor de urmărit, pentru a înțelege prin ochii lor ce se întâmplă cu adevărat în societate. Nu în ultimul rând, să înțeleg cum este într-adevăr relația unui cetățean cu societatea sa. Pentru a face acest lucru, am purtat un dialog prealabil cu victimele, cu părinții victimelor, cu medicii, cu politicienii, cu denunțătorii și cu jurnaliștii. Treptat ne-am dat seama că era vorba despre o manipulare masivă și că aceasta a continuat și după incendiu. Politicienii au mințit întreaga țară împreună cu conducerea sistemului sanitar și medicii susținând că pot trata victimele, că sistemul de sănătate din România este la fel de bun ca cel german, de exemplu, și că răniții au fost îngrijiți la cele mai înalte standarde europene. În acel moment mi-a fost clar că jurnaliștii care examinează sistemul de sănătate ar fi probabil protagoniștii potriviți ai filmului meu. Jurnaliștii din echipa lui Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor au fost primii care au fost acolo și au pus întrebările corecte pentru a divulga adevărul acoperit în  pânza deasă a minciunilor.

Sunteți regizor în Berlin. Filmul dvs. este în prezent selectat pentru două nominalizări la Oscar. Cu toate acestea, filmul nu prea este cunoscut în Germania. Cum se poate explica acest lucru?

Acest lucru se explică în principal datorită perioadei de pandemie. Înainte de asta, nu am reușit să prezentăm filmul în cinematografele germane. De aceea filmul a ajuns din păcate doar  în mediateca de acolo. Filmul are o pondere germană considerabilă, nu numai prin prezența mea ca regizor, ci mai ales prin contribuția MDR, unul dintre partenerii de producție. Filmul începe  acum să devină mai cunoscut, deoarece apar mai multe informații în presă despre el datorită nominalizării la Oscar.

Ar fi trebuit să primiți Ordinul de merit pentru cultură aici în România din partea Președinției la propunerea Ministerului Culturii. De ce ați refuzat?

Am refuzat pentru că se pare că urma să primesc această medalie pentru contribuția mea la cultura română în timpul pandemiei. Dar nu pot accepta o astfel de medalie de la un stat a cărui politică culturală a eșuat în timpul pandemiei. Se pare că nici Ministerul Culturii și nici Biroul prezidențial nu a susținut cultura în niciun fel. Din păcate falimentul diferitelor ramuri culturale nu a fost contracarat. Teatrele au trebuit să se închidă, cinematografele s-au închis, actorii au devenit șomeri și, mai presus de toate, cinematografia ca industrie a fost complet abandonată. În 2020, nu a existat o singură rundă de finanțare din Fondul pentru film românesc în România. Acest lucru este catastrofal și a însemnat faliment pentru mii de oameni din spatele companiilor de producție. Nu pot fi folosit de statul român ca simbol că cultura și statul se înțeleg de fapt bine și că statul a făcut ceea ce trebuie. Este doar o procedură tipică statului român, care pretinde că totul este în regulă, cu o incompetență incredibilă care se ascunde în spatele fiecărei instituții românești.

Filmul dumneavoastră a avut un răspuns foarte pozitiv în România. Ce credeți că s-a schimbat după film?

Schimbarea de după film este relativ greu de cuantificat. Dar totuși ceea ce am putea numi o schimbare ar fi faptul că filmul a fost vizionat de un număr mare de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. Aceasta este generația din România care are cu adevărat nevoie de răspunsuri la o întrebare foarte simplă: rămân în România sau emigrez în țări în care nu-mi irosesc viața - sau există o modalitate de a schimba această societate? În toate conversațiile pe care le-am purtat cu oamenii la cinema în timpul spectacolelor din țară, au apărut aceste întrebări. A fost un spectator care mi-a spus: „Ne-am făcut bagajele și am vrut să plecăm, dar după acest film m-am răzgândit. Vom rămâne și nu vom mai permite acest tip de tratament. Nu noi trebuie să părăsim țara, ci ei".

Un alt lucru care poate fi cuantificat este comportamentul informatorilor: numărul lor a explodat după apariția filmului. Jurnaliștii se confruntau zilnic cu aproximativ 10 persoane pe zi care divulgau informații fiabile despre cazurile de corupție. După apariția peliculei în cinematografe, erau 120 de informatori pe zi.  Filmul a reușit să facă ceva ce altceva nu a reușit și anume oamenii au început să se gândească la atitudinea lor. Sunt sigur că în societatea românească foarte mulți oameni  se confruntă zilnic cu decizii pe care trebuie să le ia cu privire la atitudinea lor:  Ar trebui să contribui cu ceva, ar trebui să particip la corupția camuflată sau mă apăr de ea? Încerc să fac lucrurile publice? Numărul investigațiilor jurnalistice a crescut datorită informatorilor.

De fapt nu filmul Colectiv ci incendiul în sine și  toate dezvăluirile care au urmat dezastrului au constituit un punct de cotitură pentru societate. Între timp s-au și format partide noi în care activează Oameni tineri, cu perspective noi care provin din sectorul privat și care au decis să intre intră în politică pentru a schimba lucrurile. Vedem o societate civilă care nu exista înainte de „Colectiv”, care de exemplu construiește spitale, cumpără echipamente pentru medici, în timp ce statul continuă să facă ceea ce ne-am obișnuit: plasând comenzi ciudate la diferite companii care livrează echipamente, care nici măcar nu sunt conforme standardele în vigoare.  Am constatat cu stupoare că toate spitalele modulare Covid care au fost construite de stat sunt inactive și nu pot fi utilizate.

Cred că putem afirma liniștiți că  România este cea mai rapidă societate în schimbare din Europa.